Cum facem fotografii reusite la petrecerea copiilor?

Salut! Toti vrem fotografii expresive de la petrecerile copiilor, asa ca acum avem niste tips&tricks pentru voi toti, taticii si mamicile, care incercati sa ii prindeti pe cei mici in actiune la petreceri.

Ai zice ca nimic mai simplu decat sa tragi niste poze traznet la petrecerea copiilor, nu? Ei bine, nu e chiar asa. O data pentru ca cei mici sunt tot timpul in miscare – si nici nu am vrea sa stea locului la petrecere :) – si a doua oara pentru ca nu intotdeauna copiii vor colabora cu cel care tot se invarte in jurul lor si le face fotografii.

Cum sa ii faci insa pe copii sa nu se indeparteze rusinati sau si mai abrupt, sa iti intoarca spatele chiar cand faci click? Cea mai buna cale este sa intri in jocul lor. La propriu. In primele zece minute ale petrecerii va trebui sa fii unul de al lor la unul sau doua jocuri, sa te tavalesti putin atat cat iti permite costumatia, sa intri in gasca. Lasa aparatul deoparte in acest timp, copiii mai intai trebuie sa te cunoasca si sa te accepte, sa se simta in largul lor.

Odata ce te-ai imprietenit cu gasca o sa poti sa scoti si aparatul, insa pastreaza contactul si interactiunea cu cei mici in timp ce faci poze. Joaca-ti si tu rolul imaginar: esti un spion care strange informatii pentru o organizatie secreta :) . Sau poate esti o motocicleta de curse care trage ture dintr-o parte in alta a camerei. Fotografiaza fara sa le tot ceri copiilor sa se uite spre tine si sa faca fete frumoase, asta ii face pe unii copii sa se simta stingheriti si oricum, instantaneele “nepregatite” vor fi cele mai reusite imagini. Surprinde-i in miscare, surprinde-le anticiparea inainte sa la vina randul la cate un joc, surprinde in fotografii modul in care copiii interactioneaza intre ei.

Pe cat posibil, nu folosi flash-ul! Flash-ul distrage atentia copiilor, e foarte deranjant daca e folosit de aproape, mai ales pentru ochii mai sensibili ai celor mici si te tradeaza in postura ta de “fotograf” cu acte in regula. Dupa cum ti-ai dat deja probabil seama din propria experienta, copiii nu sunt deloc prostuti :) , sunt doar dispusi uneori sa accepte conventiile propuse de adulti.

Acestea fiind spuse, treci la treaba si umple albumele de familie cu amintiri frumoase! Daca ai si tu alte trucuri de impartasit, le asteptam aici.

In categoria Articole | Tag-uri , , | Comenteaza

Idei de activitati in familie inspirate de Halloween

Chiar daca nu este o sarbatoare nationala, Halloween-ul poate fi o buna ocazie pentru a petrecere timp cu micutul tau intr-un mod distractiv si creativ. Noi am gasit si am ales pentru tine cateva idei de activitati, inspirate din sarbatoarea de Halloween, ce pot fi realizate cu usurinta chiar acasa la tine.

1. Dovleacul de Halloween. Daca te temi sa folosesti ustensile ascutite, noi iti oferim o varianta sigura pentru realizarea dovleacului de Halloween. Vei avea nevoie doar de un dovleac, care poate avea orice marime si de markere colorate sau acuarele. Trebuie sa stergi dovleacul pentru a elimina praful sau murdaria si sa-l lasi pe copilul tau sa deseneze fata dovleacului. Ca sa fie mult mai simplu, pentru copilasii mai mici, poti contura tu ochii, nasul si gura dovleacului si apoi sa-l lasi pe micutul tau sa coloreze in interiorul conturului.

2. Piciorusele Monstruletului de Halloween. Chiar daca se teme inca de monstrii din intuneric, cu singuranta copilul tau va gasi extrem de distractiva aceasta activitate. Pentru Piciorusele Monstruletului de Halloween vei avea nevoie de: 2 cutii de servetele (cele care se pun pe masa/birou), acuarele sau markere, paiete colorate, autocolante sau orice alte elemente decorative, lipici si bucati din neopren sau hartie colorata. Ce trebuie sa faci? Scoate servetelele din cutie si ai grija sa maresti deschizatura cutiei, in cazul in care piciorul copilului tau nu intra prin deschizatura. Ajuta-l sa decoreze cutiile, cu markerul sau acuarele si lipiti cateva elemente decorative. La final taie 3 triunghiuri egale dn hartia colorata sau neopren si lipeste-le de cutie astfel incat sa arate ca niste gheare. Ajuta-l sa testeze piciorusele monstruletului de Halloween!

3. Sacosa dulciurilor de Halloween. Pentru realizarea sacosii pentru dulciuri ai nevoie de: o cutie de lapte din carton, hartie colorata, lipici, o panglica sau o sfoara de 25-30 cm. Taie cu grija cutia de lapte in partea superioara. Imbraca cutia cu hartie de culoare portocalie, si taie in laterale 2 gaurele pentru a putea prinde manerul sacosei. Decupeaza din hartie de culoare neagra ochii nasul si gura dovleacului si ajuta-l pe copilul tau sa le lipeasca. Puteti lipi si doua bucati de hartie de culoare verde in forma de frunzulite.

Daca te gandesti sa faceti un adevarat atelier de creatie de Halloween la care sa participe si prietenii micutului tau, poti pregati deja atmosfera festiva cu ajutorul unui decor special de Halloween realizat din baloane, ca cel conceput de noi http://www.bluparty.ro/oferte-speciale-petreceri.php#2.

Poti testa si alte activitati din cele propuse pe site-urile http://www.activityvillage.co.uk/halloween_crafts.htm si http://www.dltkholidays.com/halloween/halloween_crafts.html.

Te asteptam cu drag pe pagina noastra de facebook sa ne impartasesti si ideile tale despre alte activitati care se pot realiza in familie de Halloween si nu numai!

In categoria Uncategorized | Comenteaza

Cum sa organizezi o super petrecere pentru copilul tau


Se apropie ziua copilului tau si vrei sa-l bucuri cu o super petrecere, noi te ajutam cu cateva sfaturi utile pentru a te asigura de reusita.


1. Planifica petrecerea din timp. Nu lasa totul pe ultima suta de metri, astfel vei scapa si de stresul si emotiile neconstructive. Stabileste data in care vrei sa aiba loc petrecerea si bugetul pe care vrei sa-l aloci evenimentului, creioneaza o lista cu invitatii si contacteaza agentia ta de evenimente cu cel putin doua saptamani inainte de data petrecerii.

2. Stabileste locatia petrecerii. Reusita petrecerii nu este determinata in mod necesar de locatia in care se desfasoara. Alege o locatie in care copilul tau si prietenii lui se pot simti bine si distra in voie. In cazul in care nu ai ales o locatie sau pur si simplu esti in pana de idei, consultantul in Super petreceri iti poate face recomandarea spatiului in functie de nevoile tale: numar de invitati, varsta lor, preferinte legate de organizarea spatiului si bineinteles bugetul tau. Nu trebuie sa-ti faci probleme in privinta meniurilor la petrecere, pentru ca majoritatea locatiilor de petrecere iti ofera si aceasta varianta.

3. Cere-i parerea copilului tau. Copilul tau este pe primul loc, iar la petrecerea lui el va fi in centrul atentiei, de aceea este foarte important sa-i ceri parerea atunci cand ii organizezi petrecerea. Inca de mici, copiii isi formeaza o idee despre ceea ce le place sau nu, isi pot alege eroul favorit sau melodia preferata. Mai mult, cu siguranta, copilul tau si-a aratat deja interesul pentru anumite activitati. Daca personajul preferat al copilului tau este Spiderman, cu siguranta il va face extrem de fericit sa-i fie alaturi atunci cand va sufla in lumanari, daca iubeste muzica si viseaza sa devina un superstar- rezerva programul Karaoke Star, vrea sa devina actor- alege programul ImproKids Show. Asa ca, sfatul nostru este sa te consulti cu micutul tau atunci cand alegi programele de divertisment pentru petrecere!

Pentru o petrecere surpriza consultantul in Super petreceri iti poate oferi sfaturi si recomandari in privinta alegerii programului de divertisment potrivit varstei, preferintelor copilului tau sau bugetului disponibil pentru petrecere.

4. Cea mai importanta la o petrecere- muzica. Indiferent de programul de divertisment ales, muzica este cea care anima orice petrecere. Ca sa-ti fie mult mai simplu, sfatul nostru ar fi sa alegi programul de sonorizare cu DJ, care va aduce tot echipamentul necesar si un playlist cu melodii potrivite gastii de zburdalnici.

5. Fii alaturi de copilul tau. Petrecerea de ziua copilului tau trebuie sa fie un prilej de bucurie si de relax si pentru tine. Simte-te bine alaturi de ceilalti parinti, danseaza, formeaza o echipa a adultilor si implicati-va intr-o competitie distractiva impotriva echipei copiilor! Cu siguranta copilul tau va fi de 2 ori mai fericit sa-i fii si partener de distractie.

Nu uita sa fotografiezi fiecare moment hazliu de la petrecere!

Viziteaza-ne pe facebook si spune-ne parerea ta despre acest articol!

In categoria Articole | Comenteaza

Baloane versus aranjamente florale la botez

Noi indragim baloanele pentru bucuria pe care o aduc prin culoare si simplitate si deoarece am descoperit in timp avantajele lor in comparatie cu aranjamentele florale, va prezentam mai jos cateva dintre ele.

  • Costul aranjamentelor cu baloane este cu mult mai redus fata de costul aranjamentelor florale, ceea ce trebuie sa fie un avantaj oricand;
  • Baloanele cu modele specifice temei de botez sunt mult mai sugestive pentru ocazia evenimentului, spre deosebire de flori care sunt utilizate la mai toate evenimentele private;
  • Baloanele au acelasi aspect ca in pozele de prezentare, deci primesti exact ceea ce te astepti ca si culoare, model si dimensiuni;
  • Baloanele vor arata la fel de bine pana la finalul evenimentului, pastrandu-si aspectul in orice conditii, asta bineinteles in cazul gamelor de baloane de calitate superioara;
  • Baloanele inveselesc orice petrecere, si ce ocazie reprezinta un prilej mai mare de bucurie decat botezul unui prichindel?

Afla mai multe despre oferta speciala cu decor baloane pentru botez de la consultantii in Super petreceri BluParty!

In categoria Articole | Comenteaza

Super Petrecerea lui Octavian

Pe 3 iunie am fost alaturi de parinti si prieteni pentru a sarbatori aniversarea de 8 ani a lui Octavian. Distractia a fost intretinuta de prietenii nostri Pirati, care au raspandit energie si zambete. Copiii au raspuns cu bucurie la toate jocurile si activitatile propuse de Pirati, s-au amuzat de luptele cu sabii modelate din baloane si au asteptat nerabdatori sa fie pictati de Pirata.



La petrecerea lui, Octavian a avut si musafiri speciali de la televiziunea Antena 1, care au filmat joaca si ghidusiile copiilor pentru Observatorul de weekend. Pentru imagini de la super petrecerea lui Octavian, puteti urmari reportajul Antena 1.

Le multumim parintilor ca au acceptat invitatia Antenei 1 pentru filmare si bineinteles, Restaurantului Boema Clasic pentru gazduirea petrecerii.

In categoria Uncategorized | Comenteaza

BluParty la premiera “Aventurile Micilor Vedete”

Marti, 15 martie 2011, BluParty a participat in calitate de partener la Premiera filmelor de scurt metraj pentru copii “Micile Vedete singure acasa” si “Micile Vedete la scoala”, regizate de cel mai tanar regizor roman al carui film a fost selectionat la Festivalul de Film de la Cannes 2010, Ariana Pendiuc (24 ani).

Acest proiect a fost menit sa readuca in atentia publicului larg filmul romanesc pentru copii.
Evenimentul va fi urmat de Caravana Micile Vedete, in care filmele vor fi proiectate in cele mai bune 10 scoli din Bucuresti si vor ajunge la peste 4000 de copii.

Copiii au fost binedispusi de prietenii nostri Tinker Bell si Peter Pan, cu jocuri interactive, face-painting si figurine din baloane colorate.

In categoria Articole | Comenteaza

BluParty la lansarea Bambi in Diverta

Pe 5 martie, am avut placerea de a ne alatura prietenilor nostri de la Diverta din Plaza Mall Bucuresti cu ocazia lansarii pe Blu-Ray si DVD a desenului animat Disney, Bambi.

Ne-am bucurat de numarul mare de copii si parinti prezenti la eveniment, pesemne ca micul puiut de caprioara si povestea lui induiosatoare este in topul preferintelor tuturor.

Citeste in continuare

In categoria Articole | Comenteaza

BluParty la Minimest

Anul acesta BluParty a participat la prima editie a festivalului de animatie pentru copii, Minimest, in calitate de partener.
Minimest a aparut din dorinta celor de la Asociatia Culturala ESTE’N'EST de a continua traditia Festivalului de Animatie, Animest, cu o sectiune dedicata peliculelor pentru copii.
Alaturi de sutele de copii prezenti la Minimest, am putut viziona in perioada 9-17 octombrie, la Cinema Patria, filme de desene animate extraordinare ce au abordat teme precum prietenia, ecologia, bunele maniere si acceptarea diversitatii. Ne-am bucurat sa revedem cateva din personajele noastre preferate din desene precum: The Tale of Desperaux, Up, Kung Fu Panda, Monsters vs Aliens, The Apple And The Worm, How To Train Your Dragon, Niko And The Way to the Stars, Alvin And The Chipmunks si Alvin And The Chipmunks: The Squeakquel. Citeste in continuare

In categoria Articole | Comenteaza

63 de zile, 12 ore si 16 minute

Stiu ca mai sunt 2 luni pana la Craciun, dar odata cu pregatirea ofertelor de Craciun, cu venirea frigului, cu vizita acasa la Brasov, cu revederea prietenilor am inceput sa simt sarbatorile apropiindu-se. Cred ca lunile ramase o sa treaca cat ai bate din palme.

Ce inseamna Craciunul acum, timp petrecut in familie, cu prietenii, goana prin magazine dupa cadouri, mese uneori prea copioase, bunatati si Super petrecerile noastre de Craciun.

Ce insemna Craciunul inainte, in copilarie…altceva, mai mult, mai multa magie.

Prima amintire pe care o am despre Craciun este de la gradinita cand educatoarele au organizat o serbare de Craciun. Fiecare copil a spus o poezie, iar la final a aparut si Mos Craciun cu cadourile noastre. Nu era chiar Mos Craciun, era doamna ingrijitoare de la gradinita pe care am recunoscut-o, dar nu a stricat deloc farmecul serbarii. Stiam ca nu avea cum sa fie “batranelul rosu”, el era ocupat cu impartirea cadourilor.

Citeste in continuare

In categoria Articole | Tag-uri , , | Comenteaza

Super petrecerea tripletilor

Sambata, 25 septembrie, a fost o petrecere triplu distractiva. De ce? Ei bine, petrecerea a fost nu pentru un copil, nu pentru doi, ci pentru trei copii, va dati seama cata distractie?

Cei trei frati sarbatoriti care au implinit 10 ani sunt: Daria , Marcu si Sava. Evenimentul a inceput la trei dupa-amiaza si a durat pana aproape de zece.

Petrecerea pentru cei 20 de copii invitati a inceput cu un program atat distractiv cat si educativ de Tobe Tobe. Invitatii s-au lasat foarte usor antrenati de ritmurile africane si au invatat sa cante la djembe (tobe africane), shakere si  boomwhakers. Ati, coordonatorul programului si trainerul micilor artisti a fost foarte apreciat atat de copii cat si de parinti. Adultii s-au insirat in jurul copiilor sperand sa primeasca si ei cate un instrument ca sa isi exerseze ritmul. Programul a inceput cu un mare taraboi, cum au vazut tobele, copiii au inceput sa cante la ele, fiecare dupa ureche. Dupa cele 5 minute de zarva grozava cei mici au deprins incetul cu incetul, timp de o ora, secretele percutionistilor incepatori.

Citeste in continuare

In categoria Super Petreceri | Tag-uri , | Comenteaza